Upgrade wordpress to 2.5.1

Tagged Under : , ,

După cum era de aşteptat la scurt timp după milestone 2.5 a apărut şi bug fix 2.5.1.

Se rezolvă astfel câteva probleme cu securitatea în fişierele wp-includes/pluggable.php, wp-admin/includes/media.php, şi wp-admin/media.php şi peste 70 de buguri. De asemenea, spun dezvoltatorii wordpress, se adaugă un plus de perfomanţă şi uzabilitate în ce priveşte editorul prin upgrade la TinyMCE 3.0.7, prin câteva îmbunătăţiri de afişare în IE (ah, cine naiba mai foloseşte prostia aia de browser, anyways?!) şi ceva probleme apărute la Media Library care, mie personal, mi se pare foarte utilă.

Puneţi mâna de upgradaţi, aţi învăţat cum! Da, am revenit din vacanţă, ne vom auzi zilnic de acum!

Cum să faci upgrade la wordpress rapid şi simplu

Tagged Under : , ,

Pentru că stimabilii dezvoltatori ce au creat wordpress scot destul de des noi versiuni ale celei mai utilizate platforme de blogging în cariera ta de blogger te vei confrunta cu spaima multora: upgradeul blogului pe wordpress. De ce spun spaimă? Pentru simplul fapt că ştiu cazuri extreme în care din necunoştiinţă sau delăsare unii bloggeri au rămas cu versiuni vechi de mai bine de un an. Asta înseamnă risc de securitate, probleme cu noile teme şi pluginuri disponibile, în mare prea multă bătaie de cap inutilă. Buun, destul cu vorbăria, hai să trecem la treabă. Deci, în câţiva paşi simpli vom upgrada un blog pe wordpress.

Pasul 1. Înainte de toate, pentru cazurile nefericite în care ceva nu merge chiar cum ar trebui, vom face un backup total al bazei de date şi al contului de FTP. Backup, decât să îşi pară rău mai târziu. Odată terminat backupul citeşte pasul următor.

Pasul 2. Downloadează ultima versiune de wordpress şi dezarhiveaz-o local pe calculatorul tău.

Pasul 3. Folosind un client FTP şterge toate folderele şi fişierele ce constituie blogul tău exceptând următoarele:

* fişierul wp-config.php;
* folderul wp-content; dacă foloseşti un plugin de cache şi acesta a creat un folder de genul wp-content/cache trebuie şters
* folderul wp-images;
* folderul wp-includes/languages/ — dacă ai instalată o limbă nu ar trebui să ştergi acest folder;
* fişierul .htaccess — dacă ai adăugat diverse reguli pentru permalinks, pentru diverse redirectări, etc. ;
* fişierul robots.txt — dacă ai creat un astfel de fişier cu regulile de indexare pentru motoarele de căutare.

Pasul 4. Ai terminat de şters? Atunci uploadează noua versiune wordpress exceptând folderul wp-content. Poate dura ceva, aşa că între timp îţi poţi ocupa timpul cu altceva mai util.

Pasul 5. Uploadul terminat, da? Deschide browserul tău preferat şi navighează la http://blogul-tău.ro/wp-admin/upgrade.php. Astfel vei upgrada baza de date la ultima versiune, fără acest pas blogul tău va scuipa probabil cam multe erori.

Asta a fost tot! Nu am adăugat imagini pentru că nu ar fi arătat nimic extraordinar de interesant. Felicită-te, ai făcut upgrade şi nu a fost chiar aşa de greu, nu? Pentru eventualele nelămuriri sunt la dispoziţia voastră.

Mâîne vom explica cum stă treaba cu permisiunile în wordpress, chestie foarte importantă, dar aşa de uşor neglijată şi o sursă extraordinară de amuzament pentru script kiddies. Nu aţi văzut nicăieri un blog care până mai ieri era absolut ok, dar care brusc declanşează antivirusul? Vom explica unde e problema pe îndelete.

Upgrade, domne, că altfel nu se poate!

Tagged Under : , ,

Dacă ai oarecare idee cu ce se mănâncă un blog bazat pe wordpress e aproape imposibil să nu fi auzit de ultima versiune, 2.5 adică, lansată acum câteva zile. Bun, extraordinar, they did it again, hooray! Not quite.

Din experienţă proprie şi cu tot respectul pentru munca depusă, dar oamenii ăştia de la wordpress au un foarte prost obicei: lansează o nouă versiune, sub presiunea pieţei, doar pentru ca la scurt timp după aceea, de obicei nu mai mult de câteva săptămâni, să anunţe o versiune ce patchuieşte o parte din problemele destul de grave ale celei anterioare. De aceea este bine să nu sari repede să razi tot ftp-ul si baza de date şi să experimentezi în producţie o nouă versiune. Bun, joacă-te pe un subdomeniu sau local, vezi ce şi cum, experimentează. Dar atât!

Ar mai fi câteva trebuşoare care mă fac cel puţin reticent în ce priveşte această nouă versiune. Există prea puţine pluginuri compatibile 100%, despre teme nu mai vorbesc. Aşa că, personal, voi mai aştepta vreo lună, două până se mai dospeşte bine. Nu-i bai, 2.3.3 îşi face treaba foarte bine.

Dacă aţi încercat 2.5 şi interfaţa imbunătăţită nu e chiar pe placul vostru, poftim o alternativă chiar faină, Fluency Admin.[via]

Noi ne auzim mâine cu alte chestii mai mult sau mai puţin interesante despre configurarea de bază wordpress.