Mamaia - între prezent şi viitor
Aug 3, 2008 Diverse, Guest posts
Şi pentru că Eugen m-a rugat frumos (de fapt mi-a promis multe beri), o să scriu un articol pe blogul său. Deşi iniţial aseară aveam altceva în plan, m-am răzgândit în cursul zilei de azi şi am decis ca subiectul guest-post-ului meu să fie staţiunea Mamaia, cu metehnele ei, însă şi cu plusurile remarcate azi, într-o plimbare pe-acolo.
Trebuie să recunosc, ultima oară când am fost în această staţiune a fost acum aproape 10 ani, când multe dintre aşa zisele atracţii nu existau. Fără telegondolă, fără Aqua Park, fără Casino, fără o promenadă amenajată ca acum şi fără aşa multe fiţe. Acum, am revenit acolo unde am mai fost şi trebuie să recunosc, am rămas surprins.
Plăcut, pentru că se vede de la o poştă că s-au invesit bani: în transport, în infrastructură, în hoteluri şi în pază. Acum ai posibilitatea de a ajunge din Constanţa cu autobuze supraetajate, într-un mod civilizat, fără îmbulzeală pentru 3 lei. Aproximativ un euro. Destul de rentabil, dacă vrei să vezi Constanţa de la înălţime. Poţi opta şi pentru microbuzul 303, însă pentru doi lei vei vedea eventual un cur gras care se înghesuie în tine sau o îmbulzeală de nedescris. În schimb, ăla traversează Constanţa aproape în întregime. Acum, dacă ai bani în plus, ai unde să-i cheltui, adesea pe porcărele la suprapreţ: dulciuri, sucuri, bere la pahar, porumb fiert, ochelari de soare, şepci, tricouri şi alte chinezării. Drumul dinspre Constanţa spre Mamaia e ca în palmă, deşi la intrare exisă treceri de pietoni nesemaforizate, unde se face trecerea la mica înţelegere între şoferi şi pietoni - adesea cu claxoane, nervi şi înjurături. Plajele au şezlonguri de închiriat şi-s destul de comode. Pentru 150 RON poţi face o oră scufundări, poţi face o tură cu skijet-ul (n-am mai întrebat cât costă, că am uitat) sau poţi admira sânii goi … moca.
Neplăcut, fiindcă plajele sunt la fel de murdare ca atunci. Mici, Pline de scoici, pline de mucuri de ţigară, pline de alge şi pline de burtoşi care transpiră din greu sub soare. Sunt rare cabinele unde te poţi schimba, la fel cum sunt şi coşurile de gunoi. La orele de vârf (sâmbăta după ora 18) mijloacele de transport în comun devin mai mult decât aglomerate. Să bagi 50-60 de oameni într-un microbuz de 19 locuri, e o performanţă care numai în România poate avea loc. Acum, spre deosebire de atunci, sunt mulţi emo-funky-ppl care privesc prin ochelari cât toată faţa, chiar şi atunci când se bronzează. Tare îmi e teamă că vor avea un şoc în camera de hotel când se vor uita în oglindă. Ah, să nu mai spun de cei care vin de pe plajă roşii ca racii. Dac-o ţineţi tot aşa, cancer de piele scrie pe voi! E cam neplăcut să-i vezi … serios.
O altă chestie care nu mi-a plăcut (e vorba mai mult de Constanţa aici) sunt cablurile pe sub care am trecut la cam 30 de cm. Cabluri frate, nu glumă!
Şi pentru că n-ar avea niciun farmec dacă la mare n-am vedea gagici bune, mai jos o poză cu una care mie personal mi s-a părut cea mai bună de pe plajă:
Precizare: nu-i vina mea că Wordpress-ul a făcut din thumbnail, un crop a ce e cel mai interesant







