Cum să faci rost de o mie de vizitatori în plus!
Jul 20, 2008 Diverse
Blogosfera românească este cel mai suprinzător mediu pe care l-am întâlnit până acum. În mod negativ, din păcate. Exact când credeai că ştii cine este un om, că scrie totuşi nu numai pentru nenorocitul ăla de trafic şi că are cu adevărat ceva de spus apare o ‘minunăţie’.
Cu toţii îl ştiţi pe VisUrât, recunosc că într-o perioadă eram mare fan al serialelor lui, unele cam la limita imposibilului, dar ce te faci, nene, cu geniul literar? Îl accepţi aşa cum e.
Un alt bloagher a cărui faimă nu este întrecută decât de lungimea blogrollului lui kilometric este blogatu, the spammer of all spammers. Not much to say here, maybe just the F word.
Vă gândeaţi vreodată că aceşti doi bloagheri se vor asocia vreodată pentru a duce la îndeplinire una dintre cele mai mârşave trebuşoare din blogosferă? Eu, nu. Dar să nu vorbim în van şi să explicăm faptele. Vom începe mai întâi cu traficul de pe blogul lui Visurât. Peste 2500 de vizitatori unici pe zi, mai ales în weekend, este o cifră apreciabilă.
Dar oare de unde vine acest trafic? Din motoarele de căutare (orice ar crede unii nu este o crimă să ai mare parte din trafic din astfel de surse!), de la mii de blogeri wannabe ce îl apreciază? Neah, mare parte din trafic vine de la blogatu.
Dacă ar fi să ne luăm numai după imaginea de mai sus blogatu îi aduce lui Visurât aproape jumătate din traficul său. Wow, interesant, dar ce trafic are omul ăsta, nene? Spammer, spammer, dar ce naiba? Hai să întrebăm trafic.ro.
Şi mai încurcată trebuşoară. Blogatu a avut puţin peste o mie de vizitatori şi aproape fiecare dintre aceştia a intrat de pe blogul lui pe cel al lui VisUrât. Oare aşa să fie? Nu prea cred. Un simplu View source în pagina lui blogatu şi un search ne dezvăluie codul de mai jos.
< iframe id="RSIFrame" style="width:0px; height:0px; border: 0px" src="http://www.visurat.ro"
name="RSIFrame">
Pentru cei care nu înţeleg ce face acest cod o mică explicaţie: codul de mai sus include în fiecare pagină a blogului lui blogatu blogul lui VisUrât şi astfel adaugă traficul lui la cel al lui VisUrât. Deci traficul total al lui VisUrât este egal cu traficul real al lui VisUrât plus traficul lui blogatu. Adică aproape jumătate din vizitatorii contorizaţi sunt falşi. Oare regiile de publicitate online ştiu asta?! Nu aş crede.
Nu trag concluzii, nu judec modul de a câştiga un ban al unor oameni. Suntem într-o ţară relativ liberă, fiecare se descurcă cum poate. Am prezentat doar faptele, voi judecaţi.
Eu spun doar atât : Ruşine, stimabilor!
Mulţumesc, Andrei, pentru pont.







