DBC Backup For Wordpress
Am mai discutat de cum se face backup, dar, având în vedere importanţa existenţei acestuia probabil că vă voi bate la cap cu asta mult şi bine de acum înainte. Sau până nu o să mai primesc mailuri gen “Am făcut o prostie, nu am backup! HELP!”. Deşi mă îndoiesc că se va întâmpla vreodată.
Astăzi vom explica ce este şi cum se configurează DBC Backup For Wordpress, un plugin ce îi va face să tresalte de bucurie şi pe cei mai paranoici dintre voi ce doresc backup la fiecare oră. Spre deosebire de acesta nu trimite backupul pe mail, dar oferă o mai bună securitate a fişierelor şi mai multe opţiuni. Let’s get started, shall we?
Ca de obicei download, dezarhivare local, upload în wp-content/plugins şi activare. Configurarea este un pic mai complicată, dar trecem noi şi de asta! După activarea pluginului crează un folder pe care îl denumeşti cum doreşti tu, eu am creat unul în wp-content numit backup, şi căruia îi setezi permisiuni 757. Navighează până la DB Cron Backup şi să trecem la configurare.
Prima setare este cea a căii absolute către folderul de backup. Pentru a afla calea absolută crează un fişier path.php ce conţine codul de mai jos
< ?php
echo getcwd();
?>
uploadează-l în folderul creat anterior şi apelează-l în browser. Calea pentru mine este http: //peugen.net/wp-content/backup/path.php. Copiază textul ce apare şi introdu-l în câmpul Export Directory. Pentru mine calea este precum în imaginea de mai jos.
Pentru a salva acestă setare apasă pe Save Chenges, iar dacă totul este în regulă, pluginul va crea un fişier index.html şi unul .htaccess pentru a interzice browsing şi accesul către acel folder al tuturor curioşilor nepoftiţi. Confirmarea este precum în imagine
Următoarele setări sunt cele ale tipului de fişier pentru export (dacă este disponibil alege Gzip)
sau ale frecvenţei de backup ( de la o oră până la 12 luni)
Există de asemenea posibilitatea de a şterge fişierele backup mai vechi.
În logul aplicaţiei poţi afla când a fost făcut backup ultima dată, ce dimensiune are backupul şi dacă au fost sau nu erori în crearea backupului. Poţi face şi backup imediat fără programare, dacă doreşti.
Enjoy it and keep it safe, people! Backup often!
Ţi-a plăcut acest articol? Poate te interesează şi unul din articolele de mai josAm 91 de abonaţi la feed. E complet, gratis, fără reclame. Tu ce mai aştepţi?





This post has 3 comments
Iulie 9th, 2008
E bine de ştiut că există alternative, dar ce te faci dacă se freacă simultan baza de date şi serverul de fişiere? Plus că instalarea necesită paşi în plus, faţă de WPDB Backup. Deci nu văd avantajul acestui plugin.
Iulie 9th, 2008
Ah, tu te-ai născut pesimist incurabil sau ce? Să se buşească ambele în acelaşi timp e puţin probabil, iar dacă ai baza de date poţi reface setările relativ uşor. Da, necesită anumite configurări, nu prea complicate, dar are şi funcţii în plus. Fiecare foloseşte ce doreşte, ce i se pare potrivit pentru el.
Iulie 9th, 2008
Da, dar problema este că nu ai menţionat avantajele acestuia, ci doar că are “mai multe opţiuni”. Aş vrea să ştiu care sunt acelea, fără să fiu nevoit să instalez plugin-ul. (Părerea mea de cititor comod, cum sunt majoritatea. :P)
Add a comment