Dacă ai oarecare idee cu ce se mănâncă un blog bazat pe wordpress e aproape imposibil să nu fi auzit de ultima versiune, 2.5 adică, lansată acum câteva zile. Bun, extraordinar, they did it again, hooray! Not quite.

Din experienţă proprie şi cu tot respectul pentru munca depusă, dar oamenii ăştia de la wordpress au un foarte prost obicei: lansează o nouă versiune, sub presiunea pieţei, doar pentru ca la scurt timp după aceea, de obicei nu mai mult de câteva săptămâni, să anunţe o versiune ce patchuieşte o parte din problemele destul de grave ale celei anterioare. De aceea este bine să nu sari repede să razi tot ftp-ul si baza de date şi să experimentezi în producţie o nouă versiune. Bun, joacă-te pe un subdomeniu sau local, vezi ce şi cum, experimentează. Dar atât!

Ar mai fi câteva trebuşoare care mă fac cel puţin reticent în ce priveşte această nouă versiune. Există prea puţine pluginuri compatibile 100%, despre teme nu mai vorbesc. Aşa că, personal, voi mai aştepta vreo lună, două până se mai dospeşte bine. Nu-i bai, 2.3.3 îşi face treaba foarte bine.

Dacă aţi încercat 2.5 şi interfaţa imbunătăţită nu e chiar pe placul vostru, poftim o alternativă chiar faină, Fluency Admin.[via]

Noi ne auzim mâine cu alte chestii mai mult sau mai puţin interesante despre configurarea de bază wordpress.

Trimite acest post ca PDF la PDF Creator | PDF Converter | PDF Software | Create PDF
Ţi-a plăcut acest articol? Poate te interesează şi unul din articolele de mai jos
  1. Cum să faci upgrade la wordpress rapid şi simplu
  2. Upgrade wordpress to 2.5.1
  3. Wordpress 2.6
  4. Instant upgrade plugin
  5. Traducere in limba romana wordpress 2.6.1