După cum am promis ieri astăzi vom vorbi despre permisiunile folderelor şi fişierelor în Wordpress. Deşi destul de des sunt neglijate, neconfigurate cum trebuie pot stârni o grămadă de probleme. Remote upload într-un folder sau rescrierea codului unui fişier cum sună? Nu prea plăcut.
Probabil aici ar trebui să urmeze o polologhie mare în care să explic ce naiba sunt permisiunile, dar cum alţii o pot face mult mai bine decât mine, să îi lasăm pe ei să explice ce şi cum. Posbil să nu fi înţeles mare parte, dar nu-i aşa greu cum pare la prima vedere.
Buuun, permisiuni, permisiuni, dar cum se face? Vom folosi acelaşi client FTP ca până acum, adică UltraFXP. Selectează folderul ale cărui permisiuni doreşti să le modifici.
Click dreapta pe acesta şi selectează Attributes (CHMOD) sau apasă Ctrl+O pe tastatură.
În căsuţa ce apare introdu permisiunile corecte pentr folderul respectiv şi apasă OK.
Felicitări, ai modificat permisiunile!
Permisiuni recomandate pentru wordpress sunt următoarele:
* folderele vor avea permisiuni 755. Niciodată 777
* toate fişierele vor avea permisiuni 644; dacă foloseşti editorul pentru teme integrat în wordpress fişierele temei curente vor trebui să aibă cel mult 666, niciodată 777.
* wp-config.php trebuie să aibă permisiuni 600.
Dacă permisiunile sunt altele decât cele de mai sus blogul tău nu este sigur şi ar trebui să le schimbi imediat.
Dacă foloseşti un plugin de cache pentru wordpress ce a creat un folder wp-content/cache acesta trebuie să aibă neaparat permisiuni 777. ‘Da, dar ce ai scris mai sus?’ vor spune unii. Pentru a securiza acest folder crează un fişier .htaccess în folderul wp-content/cache în care introduci următorul cod
Options -Indexes
<Files *>
order deny,allow
deny from all
</Files>
şi îl salvezi. Asta e tot!
Noi ne reauzim miercurea viitoare. Până atunci ‘Paşte fericit!’ şi nu abuzaţi prea mult de alcoale, mâncare şi altele.




Articol tău a fost adăugat pe Bligg…
Mulţumim. Articolul tău a fost adăugat pe Blogoree bligg! Vizitatorii tăi te pot vota la http://blogoree.ro/IT_C/Cum_s_set_m_permisiunile_CHMOD_n_wordpress...
eu mă conectez cu total commander la ftp şi ăla are consolă, cu care pot să rulez chmod 777 nume_fişier.php
Eh, tu eşti mai cul decât alţii. Deşi am acces şi ştiu să lucrez cu el, nu îmi place ssh deloc. Give me shiny buttons! :p
Salut Eugen,
Se pare ca fisierele sitemap.xml si sitemap.xml.gz nu functioneaza decat cu setare 777, sau poate am gresit pe undeva.
Am incercat cu chmod 755 dar nu imi genera sitemap-ul. Nu stiu daca intr-adevar poate fi vreo problema din chestia asta, oricum, pluginul de sitemap mi se pare util. Merci pt articol!